Cum ajunge un copil de lângă Satu Mare să ridice în 15 ani un business de zeci
de milioane de euro și să stea la masă, de la egal la egal, cu liderii mondiali în
IT, construind, alături de ei, viitorul omenirii? E povestea lui Daniel Metz, CEO
al NTT Data România, un om fascinant, cu o viziune pe măsură. A plecat de
la mai nimic, a muncit pe brânci, a țintit sus și a ajuns dincolo de cel mai înalt
vis al său.
Îi plăcea tare mult să deseneze, o moștenire de familie care l-a dus pe Daniel la școala de muzică și arte plastice din Satu Mare. O pasiune care îi ocupă și astăzi puținul său timp
liber, fiind cea mai bună formă a sa de relaxare. Erau anii ’80, România și estul Europei își mestecau cu greu gloriosul comunism, iar peste Ocean IBM tocmai lansase computerul IBM PC, cu un procesor 8088, 16 KB de memorie, cu sistem de operare MS-DOS, cumpărat de la tânărul Bill Gates, fondatorul unei companii botezate Microsoft.
O carieră militară
Acasă, la Satu Mare, Daniel desena asiduu fotbaliști și peisaje,
în tuș – iar o lucrare a sa a ajuns chiar la o expoziție în Elveția,
moment de mare mândrie pentru familia sa. O excursie cu
trenul în Bucovina, la Câmpulung Moldovenesc, i-a adus
însă în față prima mare decizie a vieții. Imaginea unui grup
de liceeni în uniformă militară, frumoși, veseli, plini de
optimism, admirați de trecători, i-a sucit mințile micului
artist și l-a lămurit rapid asupra viitorului său: liceu militar,
academie, ofițer al Armatei Române. Ce putea fi mai frumos?
Programul cazon de la Liceul Militar din Alba Iulia a fost un
șoc, dar tânărul l-a luat în piept fără comentarii, repetându-și
mereu că aceasta este șansa lui de a reuși. “Aveam cursuri de
la 8 la 14.00, urma raportul, masa de prânz, o scurtă pauză
și în final, până la ora 20.00, program de studiu. Zilnic, la
fel, fără vreo șansă de a scăpa. Când ne-am întors de acasă
după prima vacanță, ne-am așezat toți copiii pe paturi
și am început să plângem. Nu alesesem un drum ușor,
era o presiune foarte mare asupra noastră, greșeam unul
plăteam toți, învățam pe rupte, eram mereu supravegheați
– dar, am strâns din dinți și am mers înainte” își amintește
Daniel. A urmat, firesc, Școala Militară de Ofițeri Activi
“Nicolae Bălcescu” de la Sibiu și tânărul părea să-și realizeze
visul, devenind ofițer al Armatei Române și în același timp
economist, meserie pe care a început să o îndrăgească foarte
tare. La 21 de ani, după absolvire, era deja șef al serviciului
contabil al unei unități militare de lângă Oradea, având în
subordine oameni mai vârstnici ca el și cu experiență de
viață. Așa era însă sistemul pe atunci, toți absolvenții de
academie din generația lui – cei care au studiat științele
economice – au ajuns direct șefi. Era o penurie de personal
specializat. Revoluția l-a prins pe Daniel păzind o centrală
telefonică din cartierul Nufărul, alături de 20 de subordonați.
“Dezertarea”
Ce a urmat însă imediat după Revoluție în sistemul militar
românesc – reforma, degradarea imaginii Armatei – l-a pus
pe gânduri pe tânărul ofițer. În plus, chiar dacă era un om
patriot, așezat pe un drum bun, sigur, cu o carieră frumoasă
în față, asta își dorea cu adevărat? El de ce să nu beneficieze
de marea libertate câștigată atât de greu la Revoluție? Acum
putea face orice, nu mai avea, ca în copilărie, o singură
șansă. Și decizia a venit rapid, ca și odinioară, în trenul din
Bucovina, când a fost furat de imaginea liceeenilor militari:
va ieși din Armată și o va lua de la zero, într-o altă țară,
având ca unic bagaj cunoștințele de economist și disciplina
dobândită în cei 13 ani de militărie.
Germania – o nouă șansă
Germania anilor ’90 era cumva un teritoriu ostil est-
europenilor. Trecuseră deja euforia vesticilor și vremea
laudelor pentru țările care au reușit să iasă din comunism
și începuseră problemele cu asimilarea emigranților din
aceste țări, cu azilanții politici și economici, cu ajutoare
sociale acordate acestora. La 26 de ani, împreună cu soția
sa, locotenentul (r) Daniel Metz sosea într-o Germanie
rece, dură, asemănătoare Liceului Militar de la Alba Iulia,
dar care, în mintea lui, trebuia să-i dea măcar o șansă. Și i-a
dat-o. “Eram foarte înverșunat să reușesc. Trebuia să îmi
dovedesc mie că nu am ales greșit. Nu vroiam să sfârșesc
acceptând un job la bandă, într-o fabrică oarecare, ca și
mulți alți emigranți și mi-am pus în cap să-mi găsesc ceva
în domeniul meu. M-am înscris la o școală – un fel de
postliceală economică, pentru că studiile din România nu
erau recunoscute – și mi-am îmbunătățit rapid cunoștințele
de limbă germană. Trăiam din bani foarte puțini, dar m-am
încăpățânat să nu accept orice job. Nici nu terminasem
școala și eu trimisesem o grămadă de CV-uri companiilor
care căutau economiști sau contabili. Într-o zi, viața mi-a
zâmbit. Sunt chemat la un interviu și aflu că proprietarul
firmei a dorit să mă cunoască pentru că și el fusese cândva
ofițer de Armată. Ascultându-mi povestea, neamțul s-a
decis pe loc: te angajez! Nu a durat mult și eram contabilul
șef al acelei companii. Acolo am învățat meserie la nivelul
economiei vestice” povestește, cuprins de nostalgie, Metz.
Primul computer – o nebunie
Prima oară a pus mâna pe un computer prin 1993. Auzise
că îi va ușura munca, așa că a împrumutat de la socrul său
2000 mărci cu care și-a cumpărat jucăria. “L-am dus acasă și
ne învârteam pe lângă el parcă era un OZN. Avea o memorie
de 2MB și ni se părea o nebunie. Ne jucam în disperare pe
el până târziu în noapte, jocurile alea primare…nici nu le
mai știm azi numele. Cine și-ar fi închipuit cum în numai
20 de ani acest aparat va schimba lumea? Am făcut în total
29 de cursuri de calculator, într-un timp relativ scurt, și am
învățat tot ce trebuia să știu despre acest obiect. Îmi amintesc
că la un curs eram singurul bărbat din sală, alături de 11
babe, foste dactilografe, care acum învățau tastatura. La
final, toți din sala aia știam scrie în viteză fără să mai privim
tastele, cu ochii ațintiți în ecran, și eram foarte mândri” își
amintește Metz.
De ce și-a dorit atât de mult să învețe despre computer? A
aflat abia ulterior, când a început să dea tot mai des prin
sala de servere a firmei, să arate că se pricepe și ca urmare
managerii l-au numit și administrator de rețea. În plin
avânt tehnologic, în anii ’80, în Germania de Vest apăruse
o tehnologie premergătoare Internetului de azi, numită
Btx. Erau și alte sisteme similare în alte țări. Când a apărut
și Internetul lumea se întreba care sistem o fi mai bun?
Câștigător a fost doar unul, detașat: Internetul. Pentru
prima dată exista o sursă deschisă, la îndemână, ieftină,
de unde Daniel putea să-și satisfacă setea de a învăța. Și-a
cumpărat rapid un modem și butona toată noaptea asimilând
informație. “La un moment dat, la firmă, managerii au decis
să schimbe sistemul informatic. Fiind administrator de rețea,
pe mine m-au pus șef de proiect. Au început întâlnirile cu
consultanții de specialitate și la scurt timp am ajuns în fața
unei alte decizii majore în viața mea: Vroiam să fiu ca ei!
Consultant economic în zona IT! Mi-am luat inima în dinți
și am aplicat la o firmă de software din zona mea. M-au
luat și m-am trezit că încep cea mai palpitantă perioadă a
carierei mele de până atunci: eram expert contabil, vindeam
proiecte IT pentru companii industriale, liber, fericit, gonind
pe autostrăzi, în căutarea clienților. Plecam luni, cu harta
întinsă pe volan, mă întorceam vinerea. De pe traseu, de la
telefoane cu fise, dădeam raportul șefilor. Am început să
mă gândesc cum să ies în evidență în fața colegilor germani,
pentru că ei formau un cerc aproape închis, unde eu nu
prea aveam acces. Și mi-a venit o idee: o să vad ce sarcini li
se par lor foarte dificile și le evită și pe acelea o să le preiau
eu! După ce am creat un ghid pentru analiza economico-
financiară a clientului, care ușura enorm munca tuturor,
deja mă priveau cu alți ochi. Am făcut apoi un model pentru
planul de proiect, care, la fel, a fost apreciat și m-a adus
mai aproape de ei. Nu a mai durat mult și am devenit șeful
acestor colegi, coordonând toată munca lor. Eu eram cel
care se întâlnea cu clienții căutând soluții pentru fiecare,
după ce colegii mei supralicitaseră în ofertele lor, producând
aparent încurcături și blocaje. Unul dintre proprietarii firmei
venea mereu cu mine la aceste întâlniri și se făcea mic-mic,
alunecând sub masă, în cele 20 de minute în care clientul
își vărsa năduful. Apoi, calm, Metz se apuca să îi explice
omului cum poate ieși din impas și, încet-încet, ieșea și șeful
de sub masă” povestește, amuzat de aceste amintiri, Daniel.
Copiii de la Cluj
În 1999, o panică s-a instalat în marile companii, lumea
crezând că majoritatea sistemelor financiar-contabile vor claca
în 1 ianuarie 2000, pentru nu erau concepute să trateze patru
caractere la an, doar două. Toți au început o alergătură după
firme de IT care să aibă sistemul salvator, iar compania unde
lucra Metz avea acest lucru. Și a început nebunia comenzilor.
Într-un astfel de moment, când compania nu mai făcea față
comenzilor, Daniel a venit cu o idee: să deschidem o firmă în
România, la Cluj, care să suplinească minusul. De ce la Cluj?
Existau un zbor direct spre Germania și două mari universități
care creșteau informaticieni. “Clujul era un dezastru pe atunci.
Singurul hotel mai de Doamne-ajută unde i-am putut caza
pe nemți era Belvedere, azi rămas el însuși în urma altora.
Acolo, în hol, am pus și o măsuță și două scaune, și am făcut
primele interviuri de angajare. Eram pionieri, cred că am fost
a doua firmă cu capital străin din Cluj. Primul birou l-am avut
pe strada Horea, la nr. 10. Am angajat 80 de tineri și ne-am
apucat de treabă. Planul meu era să stau șase luni, să găsesc
un manager în locul meu, și să mă întorc în Germania, la ce
aveam acolo. În 2001, într-o seară, eram acasă la Satu Mare,
și pe giganticul telefon mobil ce-l aveam în posesie – nu
de mult apăruseră telefoanele mobile – mă sună șefii din
Germania. Eram într-un turn, la etajul 6, pentru că doar
acolo aveam semnal, pe o rețea din Ungaria. La noi încă nu
exista rețea. M-au chemat de urgență în Germania, unde
dăduseră afară toți șefii de departamente. Eu trebuia să ajut
la restructurare, restructurarea însemnând, în cele din urmă,
inclusiv închiderea firmei din România. A fost o perioadă
tristă, făceam naveta Germania-România și la fiecare drum
dădeam afară oameni și dintr-o parte și din cealaltă. Cei 80
de copii angajați la Cluj îmi deveniseră foarte dragi și acum
mă durea sufletul. La un moment dat m-am oprit brusc în
loc: dacă aș cumpăra eu firma din România? Și de la idee
până la concret a fost doar un pas! Am plătit cum am putut
creanța de 400.000 euro către nemți și m-am trezit proprietar
de business. Cu câțiva oameni rămași, fără un ban, cu rate
la bănci, fără un client, renunțând la un salariu enorm în
Germania, dar fericit. Știam că în 6 luni mă voi prăbuși dacă
nu găsesc un client, dar eram convins, ca de fiecare dată, că
luasem decizia corectă”, spune Metz.
Și, ca de fiecare dată, șansa i-a surâs: și-a amintit de o firmă
din Germania, care avea tehnologii similare cu fostul său
angajator, și care ar putea avea nevoie de copiii de la Cluj.
Acea companie a devenit primul client al clujenilor și a
rămas client până în ziua de azi.
Era NT T Data
Au trecut 17 ani de atunci. Parcă ani-lumină. De la etajul 10
al splendidei clădiri de sticlă pe care scrie NTT Data, Clujul
se revarsă la picioare. Daniel Metz, la birou, desenează.
Desenează din vorbe povestea lui, așa cum a fost ea. Cu
alegeri decisive, cu riscuri enorme, cu greutăți și bucurii,
dar mai cu seamă bazată pe două lucruri: determinare și
încredere în sine.
La momentul vinderii companiei EBS către japonezii de la
NTT Data, în 2013, aceasta avea 600 de angajați. Azi, are
1400. Peste 3 ani, crede Metz, va însuma 3500. Iar cifra de
afaceri va crește de la 50 milioane de euro la 100. “Am avut
acești ani cu creșteri explozive. La un anumit nivel, mi-am
dat seama că e prea mult ca o singură persoană să-și asume
responsabilitatea pentru sute sau mii de oameni și am
decis să caut un cumpărător. De fapt, acesta a venit singur
spre noi, achiziționând înainte un client mare al nostru,
compania de IT a BMW. Negocierile cu japonezii au fost
extrem de dure, timp de 2 ani. Eu am știut că dețin o perlă
și nu am vrut să fac nicio concesie. Până la urmă mi-a ieșit,
ba chiar m-au lămurit să mai rămân în firmă câțiva ani și
să asigur managementul, fără nicio intervenție din partea
lor. Proprietarii japonezi ai fostei EBS – acum NTT Data
Romania – vor să vorbească aici, la Cluj, cu un lider, un om
care coagulează alți oameni valoroși în jurul lui și au decis
că eu sunt potrivit în continuare pentru asta. Desigur, va
veni o vreme când poate o sa mă reapuc serios de desen.
Nu vreau să ajung un Klitschko care să umble în patru labe
prin ringul de box de la NTT Data, pentru că n-a știut să se
retragă în plină glorie”, spune, amuzat, Metz.
Cu ce luptă companiile din IT
când nu se luptă între ele?
Azi, NTT Data România este considerată la nivel de grup cea
mai bună achiziție din ultimii ani. Compania mamă – unul
dintre cei mai mari jucători din IT la nivel mondial – este
deținută de statul japonez și are planuri mari pentru viitor.
Atunci când a fost în România, CEO-ul NTT Data l-a apucat
de mână pe Metz și i-a spus: Tu visezi aici o companie cu
5.000-10.000 angajați? Ce e aia? Ți se pare destul? Hai mai
bine să schimbăm lumea! A fost momentul care l-a convins
pe Metz să rămână în fruntea companiei clujene. Planurile
mari ale NTT Data și ale altor companii de IT care populează
azi Clujul depind însă de o mare necunoscută: forța de
muncă. “Avem azi cam 20.000 de persoane care muncesc în
Cluj pentru industria asta. O dezvoltare fantastică, dar care
se va opri curând, dacă nu se întâmplă ceva semnificativ în
sistemul de învățământ. Viitorul se bazeză pe IT, avem mult
de lucru, vom avea și mai mult. Nu vom găsi însă oameni
suficienți. În plus, trebuie să accesăm tot mai mult segmente
de piață cu valoare adăugată mare. Proiectele globale la care
lucrăm, pentru orice industrie ar fi, au diverse nivele de
activități, cu cât mai dificile, cu atât mai scumpe. Spre acelea
trebuie să ne îndreptăm și să renunțăm la serviciile primare
de IT, mult mai ieftine. Cine va rămâne să facă aceste servicii
fără valoare adăugată mare nu va rămâne în picioare. Noi
deja suntem o concurență puternică pentru firme din vest,
pe care le înlocuim încet-încet pe acest gen de servicii. Mai
trebuie să ieșim din Cluj și să ne uităm în jur, unde putem
face business la costuri mai reduse. NTT Data are deja filiale
în Sibiu, Brașov, București, Timișoara, Iași, NoviSad. Acum
analizăm orașe precum Alba Iulia. Pot deveni interesante
orașe precum Bistrița sau Satu Mare. De ce nu am crea
orășele IT pe o rază de 100 în jurul Clujului, unde costurile
cu angajații noștri ar putea fi mai mici? Revenind la educație,
avem tot mai mulți tineri care, dezamăgiți că pică la Bac,
pleacă din țară și-și găsesc de lucru în UK, Franța, Italia,
Spania. Sincer, acești oameni nu ar folosi României? Mulți
dintre ei au abilități tehnice de care nici ei nu știu încă, cu
niște cursuri speciale ar putea servi foarte bine industriei
IT, sau altei industrii. Din cauza unui sistem de învățământ
construit pentru olimpici, cu materie supradimensionată,
cu un Bac inutil, noi sacrificăm anual poate 50.000 de tineri.
De ce e nevoie de Bac, sincer? Știți că există țări dezvoltate
în lumea asta care nu au Bac? Doar ca să ne putem lăuda
că avem câștigători la marile olimpiade mondiale? Sigur că
avem câștigători, pentru că ai noștri copii sunt îndopați în
clasa a V-a cu ce fac alții în liceu, sau în liceu cu ce fac alții
în facultate. Doar nu vă imaginați că suntem noi o nație
supradotată de câștigăm toate olimpiadele? Este o chestiune
de orgoliu, de mentalitate, dar pe care într-o zi va trebui
să o depășim. Trebuie o reformă profundă a sistemului de
educație. Punct. Altfel nu vom răzbi ca popor”, explică,
tensionat puțin de importanța subiectului, Daniel Metz.
NTT Data școlește
tineri pentru IT
În așteptarea unei reforme radicale în educație, NTT
Data România a luat și această problemă în mâini proprii
și finanțează un program de patru semestre, într-un
amfiteatru propriu, pentru tinerii care vor să lucreze
în industria IT. Aceștia sunt instruiți de profesori de la
Universitatea Babeș Bolyai și vor primi diplome de la
Ministerul Educației. Nu e nevoie ca ei să fi absolvit înainte
Informatică sau Calculatoare, pentru că o companie precum
NTT Data nu are nevoie doar de programatori. De altfel,
aproximativ jumătate dintre angajați au alte meserii. Prima
generație de absolvenți ai programului inițiat de NTT Data
– în jur de 100 de persoane – va fi în 2017. NTT Data are
și alte parteneriate cu UBB Cluj și Universitatea Tehnică,
prin care încearcă să stimuleze tinerii să se apropie de
acest domeniu. Există și studii de cercetare comandate
universităților, care să ajute compania la dezvoltarea ei
sănătoasă. “Dacă îmi pleacă un om din firmă, pe mine mă
costă 7600 de euro. Am cerut un studiu pe care să-l aplic
la nivel de companie, să pot măcar controla rațional acest
proces de plecări și veniri. Să știu din timp cum gândesc
oamenii mei, ce nemulțumiri au. Un alt studiu comandat se
referă la un profil psiho-social al IT-stului din viitor. Asta
înseamnă o colaborare reală între companii și universități.
Acolo, în universități, e o comoară de expertiză pe care noi
nu o folosim în lumea reală. Oamenii aceia ne pot ajuta să
rezolvăm problemele lumii reale, care, pe noi, managerii,
de multe ori ne depășesc. Haideți să lucrăm împreună, să
nu risipim nimic” spune Metz.
Viziunea unui viitor
robotizat
Roboții vor lucra și oamenii se vor relaxa. E o imagine a
viitorului aproape imposibilă, însă Daniel Metz nu se teme
să vorbească despre ea. Multe lucruri au părut imposibile
în ultimii 20 de ani și au devenit ulterior banalități. “Nu
râdeți, este real. În Japonia sunt deja roboți care lucrează în
azile de bătrâni, de exemplu. Intră în cameră, servesc micul
dejun, întreabă ce mai doresc pacienții, cafea, ceai. Roboții
au preluat deja multe joburi în industria manufacturieră și
acest proces se va accentua. Uitați-vă la munca fermierilor.
Acolo unde lucrau înainte sute de oameni pe un ogor, acum
vedem unu-doi oameni care fac mai bine aceeași muncă
printr-o telecomandă și un utilaj robotizat. Am uitat unde
eram acum câteva decenii? Oriunde poate fi înlocuit, omul
va fi înlocuit! Vedeți acum cât de în vogă e conceptul mașinii
fără șofer? Toți marii producători auto îl dezvoltă. În plus,
intră tare pe turnantă companii precum Apple și Google,
vor și ele mașini fără șoferi și nimic nu le poate sta în cale:
au bani și informație. Giganții ăștia pot cumpăra mâine
produc ătorii auto germani la un loc! E clar deci că numărul
autoturismelor va scădea. Sunt studii care spun că vom mai
avea nevoie de 10% din numărul lor de azi. Mașinile nu vor
mai sta pe străzi, să ocupe loc. Ele te vor aduce la serviciu
și vor merge înapoi în garajul de acasă și vor aștepta acolo
cuminți până la noi ordine. Orașele vor fi din nou aerisite.
Dacă vin roboții și ne vor face munca la un moment dat, cu
ce se vor mai ocupa oamenii? Se vor relaxa, spunea recent
cineva. Există și un studiu făcut în Franța care a analizat
cum ar fi ca oamenii să nu mai muncească, să fie înlocuiți
de roboți. Concluzia a fost uimitoare: această variantă este
deja sustenabilă, sau poate deveni în curând” a încheiat
Daniel Metz, cu un surâs misterios pe față.
Human, or what?
O imagine a viitorului care pe noi ne-a lasat mască, așa
cum l-a lăsat și pe Metz, probabil, imaginea primului său
computer, acum 25 de ani. Ne-am amintit brusc că robotul
humanoid de la parterul clădirii NTT Data ne strânsese
mâna când am intrat și noi am râs ca proștii. La ieșire, nu ne
mai venea să râdem. Vor fi oare și roboți jurnaliști în viitor?
sursa: transilvaniabusiness.ro
Advertisements